Din vremuri stravechi ne-a ramas o istorisire care explica de ce sarbatoarea nasterii Domnului poarta
numele de “Craciun”.
Se spune ca Fecioara Maria, de mica, intrase la manastire. Aici a fost anuntata de arhanghelul Gavril ca-L va naste pe pruncul sfant. Cand sarcina incepuse sa fie vizibila, nevinovata fecioara i-a spus staretii intreaga poveste, dar aceasta n-a crezut-o si a alungat-o de la manastire.
Rusinata, Fecioara s-a ascuns intr-o padure, dar aici o urmarea tartorul iadului, chinuind-o cu vedenii si cosmaruri. Nemaiputand indura acest chin, Maria a plecat din padure si a ajuns la casa lui Craciun, un boier nemilos care-si tortura sotia si fetele. Acesta era plecat, si sotia lui, o femeie miloasa, a gazduit-o pe Fecioara in staul, unde aceasta a nascut. In acel moment s-a aratat pentru prima data pe cer Luceafarul, pentru a vesti sosirea lui Iisus.

Citeste continuarea »

Vascul este un simbol al iubirii, pacii si al norocului. Planta este, de fapt, un parazit care nu are radacini si creste in alti copaci. Cu doua sute de ani i. Ch, druizii foloseau vascul pentru a celebra venirea iernii. Chiar si popoarele razboinice opreau luptele atunci cand se aflau din intamplare sub vasc. Planta este si un leac pentru numeroase afectiuni, de la infertilitate pana la otravire.

Traditii

Inca din cele mai indepartate timpuri vascul a fost o planta misterioasa, plina de magie si sacra in folclorul European. Vascul are puteri de lecuire a infertilitatii femeilor, de regenerare a organismului si afrodiziace.
Vascul era cules atat la sfarsitul verii cat si la solstitiul de iarna si obiceiul impodobirii caselor in ajun de Craciun este o reminiscenta a culturilor druide.

Citeste continuarea »

Craciunul este o sarbatoare cu multe semnificatii si credinte populare. Cu totii impodobim bradul, ornam casa cu vasc si oferim colindatorilor mere si colaci, insa nu multi dintre noi cunostem adevaratele lor semnificatii.

Pentru a le intelege trebuie sa privim in trecut, acum cateva sute de ani. Acum mult timp in urma, cand zapada si frigul acopereau Pamantul, oamenii se adunau cu totii intr-un singur loc. Pe timpul celorlalte anotimpuri se imprastiau fiecare cu treburile lor, insa iarna ii aducea impreuna la diversele sarbatori. Lunile intunecate de iarna erau friguroase si ostile, iar cel mai bun remediu era intalnirea intregii comunitati.

Oamenii nu se intalneau numai pentru ca vremea era friguroasa, ci si pentru ca era periculos sa stai afara. Lunile de iarna erau niste luni ale fricii si ale groazei, o perioada in care fortele raului inconjurau pamantul. Solstitiul de iarna de pe 21 decembrie era vazut ca una dintre cele mai vulnerabile perioade ale anului, cand forte malefice faceau victime umane.

In aceasta perioada a anului a devenit un obicei ca intreaga comunitate sa se adune si sa organizeze sarbatori cu cantece si voie buna, in speranta ca raul va pleca.

Astfel, o multime de superstitii au ramas pana in timpurile noastre asociate cu sarbatoarea Craciunului. Unele dintre acestea au creat mai mult amuzament decat teama in serbarile de Craciun.

Iata cateva superstitii de care trebuie sa tineti seama in perioada sarbatorilor de iarna:

Citeste continuarea »

Mitu se nascuse in primavara si, in numai cele cateva luni de viata, facuse atatea prostioare incat pana si mama pisica, destul de rabdatoare de felul ei, ajunsese sa ii “scarpine” blanita destul de des in ultima vreme. Se suia pe perdele si apoi nu mai putea sa se dea jos, darama vaze si bibelouri, isi ascutea ghearele de fotolii si canapele, intra prin toate cotloanele, mai ales acolo de unde nu mai putea sa iasa, pe scurt, era cel mai neastamparat pisoi din oras. O data, a stat mai bine de cinci minute inchis in frigider, de a stranutat pe urma vreo doua saptamani. Norocul lui ca l-au gasit stapanii repede, ca altfel ajungea cub de gheata, cu carnatii din care se infrupta cu tot.

Ştiind acum cu cine au de a face, apropierea Craciunului ii cam speria pe toti ai casei. Se tot vorbea de pomul de iarna si de o mie de boroboate pe care Mitu le-ar putea face si care ar putea sa afecteze, intr-un fel sau altul, bradutul.

Fiind primul Craciun din viata sa, Mitu era tare curios sa afle ce-i cu toata tevatura creata in jurul bradului. Brazi mai vazuse el, pe afara, si nu i se parusera iesiti din comun. Mama ii povestise, insa, ca acest pom nu seamana cu nimic din ceea ce stia Mitu de pe afara. ii spusese ca in loc de conuri, in acest brad minunat cresteau tot felul de globulete colorate, de sticla, bomboane, dulciuri, lumanari si o gramada de luminite vesele.

Citeste continuarea »

Era frig cumplit si se facea noapte. Era cea din urma noapte a anului, noaptea de Anul Nou! Pe frigul si pe intunericul acesta mergea pe strada o fetita saraca, desculta si cu capul gol. Avusese ea pantofi cand plecase de-acasa, dar ce folos! Erau prea mari pentru dansa; ii purtase mai intai mama-sa si fiindca erau asa de mari, fetita i-a pierdut cand s-a grabit sa treaca strada, din pricina ca tocmai veneau in goana doua trasuri. Un pantof nu-l mai gasise, iar pe celalalt l-a sterpelit un baietas; zicea ca are sa-l faca leagan cand are sa aiba si el copii. Si acum, saraca fetita mergea desculta si piciorusele ei erau vinete de frig.

Ducea intr-un sort vechi o multime de cutii de chibrituri si o cutie in tinea in mana. Toata ziua umblase asa si nu-i daduse nimeni nici macar un banut. Si-acum era ostenita, flamanda si pe jumatate ingheta de frig. Fulgii cadeau si se prindeau de parul ei lung si balai care-i atarna frumos in carlionti pe umeri – dar ea numai la frumusete nu se gandea! Nu mai putea de oboseala si s-a asezat intr-un ungher intre doua case; una era mai iesita in afara, asa ca intre doua era un cotlon. Fetita s-a ghemuit strangandu-si picioarele sub dansa, dar tot frig ii era. Acasa nu indraznea sa se duca, fiindca nu vanduse nici o cutie de chibrituri si nu capatase nici un banut macar. Tata-sau avea s-o bata; dealtfel si acasa era frig, peretii erau sparti si cu toate ca astupase crapaturile cu paie si cu zdrente, vantul tot razbatea inauntru. Mainile ii erau aproape tepene de frig. Un chibrit ar fi strasnic acum; ce-ar fi sa scoata unul, sa-l aprinda si sa-si incalzeasca degetele? A scos un chibrit si l-a aprins.

Citeste continuarea »

Seara s-a lasat, usoara, imbracand cu umbre minunea argintie a micutului oras acoperit de zapada. Casele raspandite pe dealuri, purtand cusme de nea, par niste mosneguti atipiti. Totul este incremenit intr-o liniste de inceput de lume, peste care cad fulgi mari si pufosi, ca intr-un basm povestit la gura sobei. Fumul se inalta, usor, din hornuri, iar in aerul rece pluteste un miros placut, de lemn ars, amestecat cu parfumul de vanilie al cozonacilor care se pregatesc in fiecare casa.

Dar linistea nu dureaza mult. O sanie cu cai trece in goana pe strada, raspandind un zvon voios de zurgalai si, ca la un semnal, orasul se animeaza din nou. Celor cativa oameni, intarziati dupa cumparaturi si care acum se grabesc sa ajunga acasa, incarcati de pachete, li se alatura, curand, grupuri-grupuri de copii voiosi si galagiosi, care, infruntand curajosi troienele, se bat cu bulgari, alearga, se rostogolesc si incearca sa prinda fulgii jucausi. Apoi, parca amintindu-si brusc de ceva, se opresc, seriosi, se scutura de zapada si se aduna la un loc, inviorand sufletele celor ajunsi deja acasa cu un strigat plin de veselie, care parca face noaptea si mai frumoasa: “Primiti cu Mos Ajunul?”.

Citeste continuarea »

Dintotdeauna, Danut, vecinul meu, a visat sa ajunga detectiv. Asa cum stia el si cum a vazut prin filme: cu palarie cu boruri largi, usor trasa peste fata, ochelari de soare negri, pardesiu lung si la fel de negru, obligatoriu cu gulerul ridicat. Si sa nu mai vorbim despre geanta diplomat, binoclu si aparat de fotografiat! Pe toate si le dorea Danut, dar stia ca inca este prea mic sa-si implineasca acest vis. Abia ce implinise cinci ani in urma cu o saptamana.

- Ei si, ce daca am doar cinci ani? Cine a zis ca nu pot fi detectiv la 5 ani, a uitat ca in meseria aceasta totul e sa ai un mister de dezlegat.

Si misterul lui Danut se afla cat se poate de aproape de el, la distanta de nici doua zile. Ce se va intampla peste doua zile? o sa ma intrebati voi. Ceva frumos, am sa va raspund eu, va fi Craciunul. Asa ca Danut va incerca sa descopere misterul lui Mos Craciun.

Citeste continuarea »

Departe, într’un târg, printre strãini,
Pe-o stradã grea de bucurii si lume,
Gãtiti cu daruri multe si lumini
Trec vechii crai în splendide costume,
Si cântã despre-un staul, despre-o stea,
- S’audã pânã si Irod nebunul… -
Ca azi se naste’n iesle Mesia
Si mâine e Crãciunul…
I-atâta voie bunã azi pe stradã
De parcã-i toatã zarea o colindã,
Si’n fulgii mari si lenesi de zãpada,
Copiii fug si-aleargã sã se prindã.
Si Mos Crãciun cu marea lui desagã
Nu-l trece cu vederea pe nici unul,
Cã lui i-i astãzi toatã lumea dragã
Si mâine e Crãciunul…

Citeste continuarea »

Dimineata de Craciun sosise in zvon de colindatori care cintau la ferestre, cit puteau de tare, bucuria nasterii Domnului. Si nu era cintec mai frumos decit acela despre Isus si mama sa Maria. Toti ai casei ascultau cuprinsi de o tainica emotie povestea minunatei nasteri in timp ce casa intreaga parea invaluita intr-o sfinta liniste. Mai apoi, dupa ce intreaga familie intoarsa de la biserica s-a asezat in jurul mesei de Craciun, micuta Mariuca a observat cum lucrurile din camera, ca vrajite, au inceput dintr-o data sa discute intre ele. Mirarea copilului a fost cu atit mai mare cu cit si-a dat seama ca numai ea intelege limba in care sporovaiau de zor mobilele si tacimurile, farfuriile si covorul, paharele, cartile din rafturi, canile, scaunele ba chiar si fata de masa.

De teama sa nu fie prinsa ca trage cu urechea, Mariuca isi vedea de friptura din farfurie ca si cind nu s-ar fi intimplat absolut nimic.in timp ce bunicul istorisea o intimplare vesela de pe vremea cind era copil, scaunul pe care statea protesta in gura mare: – Of, ce guraliv! Si se foieste atita de mi-a rupt spinarea! Ce-ar fi sa ma apuc si eu sa povestesc lucruri intimplate demult!??! Ce, ar fi placut sa va amintesc cum am scapat ca prin urechile acului de incendiu atunci cind fetita aia alintata s-a jucat cu chibriturile? Un cor de proteste din partea tuturor l-a oprit pe scaun sa mai scoata o vorba. Timida si abia auzita, de pe raftul de sus, cartea de bucate a soptit: – Ce spaima am tras atunci!

Citeste continuarea »